
Loredana Covaci : Soluțiile conflictului interior în viața femeii moderne
Într-o lume care pare să se miște mereu mai repede, cu așteptări din ce în ce mai mari și provocări în fiecare colț, găsirea echilibrului și a sensului poate părea un scop în sine.
În special pentru femei, călătoria către autenticitate și împlinire devine o necesitate vitală, un imperativ al ființei.
Am avut privilegiul de a discuta cu Loredana Covaci, un antrenor în energia feminină, care a fost generoasă să împărtășească din experiența sa profundă și înțelepciunea acumulată în această călătorie interioară.
Pentru Loredana, dedicarea coaching-ului în energia feminină nu a fost doar o alegere, ci o chemare interioară, un răspuns la nevoia de a găsi sens și autenticitate în propriul său drum.
Dar ce înseamnă cu adevărat să fii femeie în această lume modernă, și cum putem naviga prin complexitatea identității noastre feminine?
Pentru Loredana, esența și puterea femeii rezidă în capacitatea de a funcționa din structura sa feminină.
„Femeia este fericită doar când funcționează din structura ei feminină", subliniază ea.
Ea îndeamnă femeile să-și redescopere feminitatea, să o accepte și să o integreze în viața lor, înțelegând că energia lor interioară este cheia unei vieți împlinite și autentice.
Dar această călătorie nu este lipsită de provocări.
Confruntarea cu propriile noastre convingeri, traume și tipare poate fi dificilă, dar esențială pentru evoluția noastră.
„Reconectarea cu sinele pleacă de la a conștientiza punctul în care te afli", împărtășește Loredana.
"Ești mulțumită sau nu de viața ta? Te împlinește ceea ce faci?"
Într-o societate în continuă schimbare și în care standardele și așteptările sunt mereu în flux, găsirea unui scop personal devine vitală.
Pentru Loredana, acesta este secretul unei vieți împlinite:
„Scopul este personal, este despre fiecare femeie în parte și nu are legătură cu familia. Scopul este despre ce te face să te simți împlinită tu cu tine."
Pe măsură ce discuția cu Loredana se încheie, rămânem cu un mesaj puternic și îndrumător pentru femei: „Rămâi femeie printre bărbați!
Redefinește-te, adu-ți aminte că știi să fii femeie, îmbrățișează acest rol, onorează-l, vindecă-ți sufletul, trupul și mintea, adu-le în echilibru."
Astfel, călătoria către autenticitate și împlinire nu este doar un scop, ci o chemare la redescoperire și transformare continuă, pentru că fiecare femeie merită să trăiască viața la cea mai înaltă expresie a sa feminină.
Pentru a înțelege pe deplin profunzimea și înțelepciunea împărtășită de Loredana Covaci, te îndemnăm să citești interviul în întregime
- Ce v-a inspirat să vă dedicați coaching-ului în energia feminină și cum ați defini scopul și esența unei femei în această perspectivă?
Sunt trainer în energia feminină și această alegere a venit ca o chemare interioară.
Nu am fost dintotdeauna femeia antrenor pentru femei pe sfera emoțională și energetică.
Mi-am început cariera ca inginer în domeniul agricol.
Mi-a plăcut rolul de angajat, am învățat multe, am lucrat în diferite domenii, bancar dar și în cel de retail.
Însă ceva îmi lipsea, nu îmi găseam locul, așa că mă mutam din când în când și în zona de antreprenoriat.
Am pendulat mulți ani între cele două roluri.
Prin urmare, 80% din timpul meu l-am petrecut în sfera afacerilor.
Căutam acel ceva pe care l-am găsit ulterior: libertatea de a crea și misiunea mea interioară.
- Care sunt aspectele care trebuie să ne diferențieze ca femei față de bărbați și, în același timp, cum gestionăm echilibrul între masculin și feminin în noi?
Aceste două energii sunt complementare.
Fiecare energie ne ajută în viață.
În timp ce masculinitatea aduce rațiune și determinare, feminitatea aduce simțire și sensibilitate.
Secretul constă în a ști cât să funcționezi din fiecare.
O femeie aliniată energetic are 75% feminin și 25% masculin, iar la bărbat este invers.
Când femeia alunecă mai mult în masculin și bărbatul mai mult în feminin, apare dezechilibrul interior.
În cuplu, poate exista echilibru dacă femeia este în masculin și bărbatul este în masculin, dar în astfel de cupluri, femeia se ofilește.
Își pierde energia și suferă transformări fizice.
De multe ori, această stare poate duce chiar la boală.
Scopul femeii este să se cultive, să se redescopere, să-și aducă aminte de aspectul ei feminin și să-l accepte, să-l integreze.
Cum îți dai seama din ce energie funcționezi?
Din starea pe care o emani.
O femeie în aspect feminin este strălucitoare.
Ea înflorește zi de zi.
Este acea femeie după care întorci capul, nu pentru că este dezbrăcată.
Energia ei este cea care te face să rămâi blocată în admiratie.
- Este posibil să avem frumusețea exterioară fără să cultivăm și frumusețea interioară?
Acest tip de frumusețe este superficială și efemeră.
Este doar pentru un moment controlat.
Din punctul meu de vedere, nu există așa ceva.
Ca și energiile masculin și feminin, aceste două aspecte - interior și exterior - se impletesc precum un dans în doi.
Fiecare conduce pe celălalt către evoluție.
- Ați simțit și dumneavoastră, la un moment dat, că ați fost pierdută ca femeie? Ce v-a determinat să vă concentrați pe redescoperirea și împlinirea acelei laturi feminine?
De foarte multe ori.
Simțeam că nu exist, că nu mă pot integra în această lume, și întrebarea mea era: De ce mă aflu pe acest pământ?
Încă de mică am avut o chemare interioară, care a fost oprită de familie din motive de siguranță.
Am simțit câmpul energetic și această lume energetică nevăzută încă de foarte mică.
Simțirea însă a fost anulată de rațiunea mediului.
Acest lucru mi-a adus confuzie și nefericire.
Din acest motiv, nu mă regăseam în tot ceea ce făceam.
De mică am vrut să fiu model, dar rațiunea mediului a spus "Nu".
Acum, la vârsta pe care o am, îmi trăiesc dorința.
De un an am început cariera în modelling.
În liceu am dorit să devin psiholog.
Nu s-a întâmplat, așa că am făcut un tur prin diferite domenii în viață și în final am ajuns tot la visul meu din liceu.
Când pierderile sufletești au devenit greu de gestionat, am pornit într-o călătorie interioară.
Declanșatorul a fost o sarcină dorită.
Atunci am înțeles că totul se naruie și că, dacă nu iau măsuri, s-ar putea să nu mai fiu.
Pentru că duceam cu mine de ani de zile o depresie de care nu eram conștientă.
Am ajuns astfel să fac diverse terapii pentru mine, să mă reconectez cu sentimentele mele și cu darurile.
În acest context, mi-am redescoperit feminitatea pe care o anulam, din dorința de a fi puternică și de a nu permite nimănui să-mi facă rău.
Îmi ascuțisem latura masculină, lucru care se vedea inclusiv în trăsăturile feței.
- Cum vedeți ideea că este o mândrie pentru femei să se definească ca fiind puternice? Ce înseamnă, de fapt, puterea în contextul feminin?
După al Doilea Război Mondial, femeia a văzut că poate să facă și ea ceea ce face bărbatul.
Intuitiv a știut că este puternică, însă nu i s-a permis.
Războiul a schimbat femeia, a pus-o în acțiune și decizie.
Și acest comportament a fost transmis mai departe din femeie în femeie, prin lanțul transgenerațional.
Ceea ce femeia a uitat și acum, prin diverse treziri interioare, își reamintește, este puterea ei energetică.
Forța fizică este a bărbatului, puterea energetică este a femeii.
Acolo femeia ar trebui să lucreze cu ea.
Există și o vorbă în popor: "În spatele unui bărbat puternic este o femeie și mai puternică".
Dar aici vorbim despre energie, nu despre poziționarea în competiție sau superioritate față de bărbat.
Femeia este soarele, iar familia sunt planetele.
Dacă femeia are suficientă energie interioară, familia înflorește.
- Cum ne putem opri și ne putem da seama de ceea ce ne place să facem cu adevărat în viață? Care sunt pașii esențiali în acest proces de conștientizare și de reconectare cu sinele?
Studiile arată că până la 30 de ani, ne formăm caracterul.
Dacă până la această vârstă nu am vindecat și transformat, după 30 de ani doar durerea, șocul, pierderea, sau divorțul ne pot determina să luăm decizia de a ne schimba.
Sunt femei care nici în aceste situații nu iau decizia transformării.

Rămân în rolul de victimă.
De exemplu, un job sau o relație în care nu se simt bine, dar aleg să rămână acolo pe principiul că altul mai bun nu există.
Reconectarea cu sinele pleacă de la a conștientiza punctul în care te afli.
Ești mulțumită sau nu de viața ta?
Te împlinește ceea ce faci?
Chiar și pasiunea aduce durere, teamă.
Un scriitor, de exemplu, are și momente în care își pierde creativitatea.
Dar el nu renunță.
Pasiunea vine din interior, nu te lasă să dormi, îți dă energie, înflorești.
Este precum o iubire la început... nu ai nici poftă de mâncare, nici somn, abia aștepți să te sune, să vă vedeți.
În orice meserie și relație există creativitate și pasiune.
Dar și creativitatea și pasiunea se muncesc.
Însă, pentru a ști ce îți place, trebuie să te oprești din acțiune.
Doar când ești în starea de a fi, apar întrebările.
Marea majoritate sunt în starea de a face.
Când ești pe actiue, nu mai ai timp de întrebări.
Și te oprește viața când de multe ori este prea târziu.
Recomand fiecărei femei să se trezească de dimineață, când toată lumea doarme, să stea cu ea și cu o agendă și să-și pună întrebări.
Este viața pe care o trăiești cea pe care ai visat-o?
Dacă este Da, felicitări.
Dacă este nu, atunci acționează și redescoperă-te.
Lucrul începe mereu ghidat, cu o persoană care te poate susține, nu din anturaj, ci o persoană pregătită.
Este nevoie de ghidare și susținere pentru că schimbarea nu este ușoară și tendința este de retragere de la drum.
- Din perspectiva dumneavoastră, care este esența vieții și cum putem găsi sens și împlinire în această călătorie?
Viața are un scop, iar femeia care nu are un scop, moare pe interior.
Femeile se regăsesc mult în a-i ajuta pe alții, în a avea grijă de copii.
Muncesc pentru copii, trăiesc pentru copii, însă când copiii pleacă departe sau poate nu mai sunt, ele cedează pe interior.
A fi alături de copii este o responsabilitate până la 18 ani.
În multe familii, ea nu se încheie, continuă și când copilul ajunge adult.
A avea grijă de cineva este nobil, însă nu trebuie transformat în scop personal.
Scopul este personal, este despre fiecare femeie în parte și nu are legătură cu familia.
Scopul este despre ce te face să te simți împlinită tu cu tine, acel lucru care făcut din singurătatea ta, te conectează și îți dă aripi să zbori.
În cazul meu, activitatea pe care o fac este scopul meu în viață și pasiunea redescoperită de curând, modellingul.
Prin activitate contribui la dezvoltarea societății, iar prin modelling îmi hrănesc sufletul.
- De unde se naște conflictul în viața unei femei și cum putem să-l recunoaștem și să-l depășim într-un mod constructiv?
Hai să pornim de la definiția conflictului.
În dicționar, înseamnă opoziție.
Deci, conflictul se naște din tot ceea ce este în opoziție cu ceea ce știm.
Fiecare vine cu un bagaj energo-informațional.
Acest bagaj este suma tuturor informațiilor care sunt în câmpul unei persoane, acumulate din sfera de viață personală, dar și din câmpul neamului.
Fiecare femeie are mamă și tată, iar părinții la rândul lor au mamă și tată și tot așa.
Fiecare persoană din arborele nostru genealogic ne transmite informații care se numesc tipare, convingeri, credințe.
Noi suntem tot acest bagaj.
Conflictul se naște când ceea ce vedem sau auzim nu rezonază cu ceea ce știm sau simțim.
Un alt tip de conflict intervine când noi simțim ceva, dar acest bagaj vine și ne spune altceva.
De exemplu, nașterea copilului vine în general pe un tipar că trebuie să am copil.
Dar dacă am face o analiză psihologie-energo-informațională înainte, am vedea că foarte puține femei fac copil din neutralitate.
Ele fac copil pentru că trebuie, ele fac copil pentru că cineva le va iubi și pe ele, ele fac copil pentru a avea pe cineva la bătrânețe, etc.
Și aceste motive sunt tipare din care funcționăm, de aceea sunt femei care au depresie post-nastere, duc greu sarcina sau pierd sarcinile.
Ele trăiesc un conflict interior între simțire (inimă) și programele transgeneraționale.
Rezolvarea conflictului se face astfel: Observă ce simți și acționează în aliniere energetică.
Acțiunea presupune o cunoaștere profundă prin terapie, prin scriere, prin cursuri, prin timp de calitate petrecut cu ea însăși.
9. Care credeți că sunt nevoile reale ale unei femei în societatea modernă și cum putem să le îndeplinim mai bine?
Femeia are nevoie de iubire și societate.
Iubirea de sine face ca femeia să fie bine cu ea însăși, face ca femeia să fie iubită și de cei din jur.
Societatea este cea care încarcă femeia, dacă femeia știe cât timp să petreacă în societate.
10. Observați o competiție continuă între parteneri în ziua de azi? Cum putem naviga în relațiile noastre pentru a evita acest tip de dinamică?
Am menționat la întrebarea precedentă chiar unul dintre motive: ce ți s-a spus despre bărbați, cum s-au purtat femeile din viața ta cu bărbații, ce amintiri ți-ai creat, cât de rănită ai fost de familie sau de relațiile anterioare.
În capul tău rulează un program și dacă nu te ajută, schimbă-l.
Ani la rând mi-am spus că bărbații nu sunt de încredere, că bărbați buni nu sunt, că nu mă pot lăsa pe mâna nimănui, etc.
Era exact ce văzusem acasă.
Am schimbat programul, mi-am schimbat tiparul după care funcționam și am atras omul care mă tratează ca pe o prințesă.
Am creat chiar un ghid gratuit care se află pe site-ul meu despre cum să atragi partenerul potrivit.
12. Considerați că femeile au nevoie de validare și compasiune? În ce mod aceste aspecte influențează starea noastră emoțională și mentală?
Femeile au nevoie de atenție și admiratie.
Bărbatul are nevoie de validare.
O femeie echilibrată nu va căuta niciodată compasiunea sau validarea.
Ea știe cine este, își cunoaște puterea.
Ea doar se alintă în fața bărbatului, pentru a se lăsa admirată.
Dacă femeia caută validare și compasiune, ea este instabilă emoțional.
Ea nu mai este forța energetică a familiei.
O femeie echilibrată va ști să depășească chiar și momentele în care pierde un suflet drag prin deces.
13. Cât de importantă este energia sexuală a unei femei în viața sa și în relațiile sale? Cum putem să ne conectăm și să valorificăm această energie într-un mod sănătos și constructiv?
Energia sexuală corectă este secretul unei relații împlinite.
14. Aveți un mesaj pentru ascultătoarele noastre care își doresc să exploreze și să-și împlinească latura feminină într-un mod autentic și puternic?

Melisa Totić : Arta și pasiunea în lumea Beauty-ului
[…] fiecare rând citit din povestea Melisei Totić, ne apropiem mai mult de înțelegerea complexității și frumuseții industriei machiajului și a […]
Interviu cu Roxana Irimia - Explorând magia transformării
[…] o carieră strălucitoare și o pasiune palpabilă pentru arta frumuseții, Roxana Irimia reprezintă un exemplu remarcabil de dedicare și creativitate în industria […]
Interviu cu Ramona Vermeșan : Pasiunea schimbă vieți!
[…] ce m-am căsătorit, Dumnezeu m-a binecuvântat cu doi copii, moment în care am decis să renunț la jobul din fabrică și să mă ocup de copii, […]