Interviu cu Corina Buz, Fondatoarea Cosmo Beauty Academy
Beauties , în această seară, vă invităm să vă pierdeți în povestea unei academii care transformă pasiunea pentru frumos într-o călătorie către succes!
Într-un univers al frumuseții, Cosmo Beauty Academy se remarcă ca un far al educației în domeniul cosmeticelor, make-up-ului, manichiurii-pedichiurii, hairstyling-ului, dermopigmentării și multe altele.
Am avut privilegiul de a sta de vorbă cu doamna Corina Buz, fondatoarea Cosmo Beauty Academy , pentru a descoperi povestea pasiunii ei și viziunea pentru dezvoltarea școlii.
1. Cum a început Cosmo Beauty School?
În primul rând, vin dintr-o generație care s-a format în perioada imediat de după Revoluție. Pe atunci, tot ce era interes pentru frumos, trend-uri internaționale… era aruncat la gunoi.
Totuși, oamenii erau dornici de informații pe această zonă. De la copilăria cenușie și lipsa produselor în trend, România a cunoscut avalanșa produselor de după… a revistelor de peste ocean.
Am început să explorăm o lume care putea fi nu numai practică dar și frumoasă.
În al doilea rând, am înțeles de la bun început puterea meseriei, a dezvoltării abilităților personale, puterea care ți-o oferă independența economică, uneori la un nivel la care nici nu poți spera dar și puterea de a-ți bucura viața făcând lucrul pentru care ai chemare.
Cele două au fost drive-ul din spatele deschiderii școlii de Beauty, COSMO Beauty Academy, povestea din spatele poveștii.
Am fost jurist timp de mai bine de zece ani și mai apoi antreprenor pe anumite zone, dar în cele din urmă m-am îndreptat spre zona educației în domeniul Beauty.
2. Care este viziunea ta pentru COSMO Beauty School și cum vei susține dezvoltarea școlii în domeniul frumuseții?
Viziunea mea a fost clară chiar de la început chiar dacă în strategii sau acțiuni am bâjbâit și anume aceea de a pregăti oameni și mai ales femei, astfel încât acestea să-și găsească vocația, mai apoi prin asta să poată să-și câștige independența financiară, să-și exprime talentele și abilitățile.
În cele din urmă să-și capete DEMNITATEA și ÎNCREDEREA ÎN SINE. “Orice se întâmplă am meseria mea care mă bucură și-mi oferă și independență.” Am văzut asta și de curând, când femei din Ucraina, au venit în România cu 2 pensete în geantă sau cu kit-ul de manichiură și și-au găsit rapid rostul, se întrețin pe ele și familiile lor. Abilitățile lor nu au graniță, nu au limbă…
3. Cum sunt structurate cursurile pentru o experiență de învățare completă și practică?
Noi organizăm cursurile conform legislației în vigoare, parte practică în mare parte dar evident și parte teoretică.
Punem un mare accent pe calitatea profesională dar și umană a trainerului.
Fiecare curs își are structura lui, adaptată nevoilor de învățare specific și obiectivului pe care cursul îl are.
4. Ce frecvență au cursurile la COSMO Beauty School și cum pregătiți cursanții intensiv pentru carierele lor?
Depinde de curs, de nivelul de pregătire căruia i se adresează: cursuri de bază, perfecționări, seminarii, masterclass-uri.
Tendința post Covid este de a se lucra pe grupe mai mici sau chiar individual, în acest fel cursanții se pot bucura de multă atenție din partea trainerului.
5. Cât de importante sunt certificările și diplomele oferite la COSMO Beauty School și cum le asigurați recunoașterea la nivel național și în UE?
Sunt foarte importante la cursurile de bază pentru că oferă legitimitate și un start bun, inclusiv legal, absolventului.
Ei pot să-și deschidă PFA-uri, pot să se angajeze, cu toate că asta sunt din ce în ce mai rar.
De asemenea, pot lucra în țările Uniunii Europene în cazul în care hotărăsc să plece din țară.
6. Ce calificări și certificări sunt oferite la COSMO Beauty School și cum vă adaptați la schimbările din industrie?
Oferim pregătire în domenii ca: technician unghii tehnice, extensii gene, hairstylig, cosmetică, epilare definitivă, scoatere tatuaje, dermopigmentare, frizerie, make-up, stilizare – laminare sprâncene, etc.
Facem de asemenea cursuri pentru cei care doresc să predea, indiferent de domeniu și să se autorizeze astfel încât, ei înșiși să elibereze diplome recunoscute de autoritățile române și internaționale. Oferim și consultanță în acest sens.
7. Aveți programe de pregătire suplimentare, precum cursuri online acreditate în competențe antreprenoriale sau digitale?
Da și dorim să extindem oferta de cursuri și pe zona antreprenorială. Și cursurile Beauty le putem include într-o zonă antreprenorială pentru că funcționează ca și activități liberale pentru care sunt necesare, mai ales după un anumit nivel de cunoștințe avansate de marketing, negociere, etc.
8. Care sunt metodele de predare ale curriculumului?
Metodele de predare sunt adaptate necesităților de învățare: predarea teoriei în sala de curs folosindu-ne de instrumentele specifice – bază de curs, expunere pe flipchart, LCD- predarea practicii pe materiale artificiale, practica pe modele umane.
9. Cum pregătiți studenții pentru examenul de stat?
Avem o rată de promovabilitate de 98%, așadar absolvenții noștrii sunt pregătiți și trec cu brio examenul de absolvire.
10. Care este rata de plasare în locuri de muncă?
Rata celor care intră în domeniu și rămân după o perioadă de 3 ani este de circa 20 %.
Acest procent de absolvenți ajung la succes și rămân în continuare în domeniu, ca sursă unică de câștig.
Ceilalți se folosesc de informațiile și abilitățile dobândite în interes personal sau al celor apropiați.
11. Oferiți servicii de consiliere în carieră?
Acesta e o nouă zonă în care dorim să ne implicăm și există o nevoie de la școala liceală, universitară și până la aceste cursuri de pregătire profesională, pe această zonă.
12. Cât durează programele voastre?
Depinde de program, de la câteva zile până la șase luni.
13. Când încep cursurile?
Avem cursuri în mod continuu.
În încheiere, Cosmo Beauty Academy reprezintă puntea perfectă între pasiunea pentru frumos și o carieră de succes în industria beauty.
Cu o viziune clară și o echipă dedicată, școala aduce în prim-plan oportunități de formare și dezvoltare în domenii precum make-up, cosmetică, manichiură-pedichiură, hairstyling, dermopigmentare, microblading, extensii gene, și multe altele.
Doamna Corina Buz, fondatoarea școlii, a oferit o perspectivă revelatoare asupra acestei aventuri educaționale, subliniind angajamentul față de pregătirea profesională și personală a cursanților. Într-un interviu deschis, doamna Buz a evidențiat importanța independenței economice și a dezvoltării abilităților personale în cadrul unei cariere în domeniul frumuseții.
Îi adresăm sincere mulțumiri doamnei Corina Buz, fondatoarea și conducătoarea dedicată a Cosmo Beauty Academy , pentru timpul și expertiza oferite în cadrul acestui interviu.
Pentru a rămâne conectați și a fi la curent cu noutățile, programele și evenimentele organizate de Cosmo Beauty Academy , vă invităm să urmăriți academiei pe platformele sale de socializare:
Cu devotamentul său față de industria frumuseții și cu viziunea clară pentru formarea profesioniștilor în acest domeniu, Cosmo Beauty Academy reprezintă o sursă de inspirație pentru cei pasionați de frumusețe și pentru toți cei care își doresc să urmeze o carieră de succes în acest sector dinamic.
Cu inovațiile și programele sale educaționale de calitate, Cosmo Beauty Academy nu doar formează specialiști în domeniul frumuseții, ci contribuie și la dezvoltarea abilităților personale ale studenților săi.
Astfel, Cosmo Beauty Academy își propune să aducă încredere și frumusețe în viața celor care aleg să urmeze cursurile academiei.
Ionela Gurgu : Interviu despre pasiunea transformata in arta
[…] Interviu cu Corina Buz , Fondatoarea Cosmo Beauty Academy […]